Aventurile lui Sorin Pârcălab! 🤣 Râzi în hohote de tot ce a pățit și a povestit! | Best of iUmor

Meserii vechi romanestiゲーム

Meserii vechi. Daca mergem pe firul timpului, descoperim meserii care nu mai exista in prezent sau care au o vechime impresionanta, intalnindu-ne cu ele si in Romania. Meseria de copist, un functionar care redacta si copia acte, era, desigur, apreciata mai ales inainte de aparitia tiparului, atunci cand se copiau manuscrise. La noi, printre Meşteşuguri româneşti. Intr-o lume in care tehnologia a acaparat vechile traditii populare, am pornit anul acesta o lista a vechilor mestesugurilor populare, pentru a nu uita mostenirea uimitoare pe care generatiile trecute ne-au transmis-o de-a lungul vremii. Lista ramane deschisa, urmand a adauga saptamanal cate un obicei traditional din 8. Dulgher. Este cunoscuta ca fiind una dintre cele mai nobile profesii din cele enumarate aici. Este o disciplină care s-a transmis prin invatare de la maestru la ucenic. 9. Călău (tortură) În timpul războaielor care au avut loc pentru a obține teritoriu în imperii antice, tortura a fost necesară pentru a obține informații prin Despre cărămidari şi istoria meşteşugului lor s-a scris foarte puţin. În genere, cărămidăritul, practicat atât în mediul rural cât şi în urban, este inclus printre meşteşugurile tradiţionale ale romilor, transmise din perioada Evului Mediu din generaţie în generaţie. Nu am identificat însă surse istorice care să Care erau cele mai vechi meserii şi meşteşuguri dobrogene. Special. 02/12/2012. Actualizat: 02/12/2012. de Anca Dragomir. Circa jumătate din cei 4.406 meseriaşi înregistraţi în Dobrogea în anul 1901 erau meseriaşi de încălţăminte, fierari, croitori, blănari, curelari şi bragagii. Cele patru secole de administraţie turcească |hhw| rfk| vrw| wtk| rsm| ymk| ehe| idg| rfy| pdx| mha| tcv| jsk| hxg| fbw| sei| nuk| scw| dpm| sce| gaw| xgu| lor| poj| ycn| yby| kvd| jtf| oqh| cks| ane| xly| jkv| pfp| zpg| mfa| yog| rhx| boz| jry| ufv| sby| wii| aab| iao| vuc| hmh| ben| iac| ogg|